Echipa ce a introdus chirurgia de o zi in practica privata. Cea mai vasta experienta, peste 2000 de cazuri, in chirurgia minim invaziva cu recuperare rapida (fast track surgery)

Urmarirea sarcinii: luna 10

A 10-a luna de sarcina  (saptamanile 37-40)

  • Dezvoltarea  fatului

  Schimbarile, asociate cu procesul nasterii, sunt extrem de grele pentru copil. Forta enorma a uterului care se contracta il impinge spre un canal ingust, deformandu-l, asa incat oasele craniului aproape ca se intrepatrund. Aceasta presiune absoarbe cea mai mare parte a lichidului amniotic din plamani, facilitandu-i noului nascut prima respiratie.

  Temperatura mediului ambiant al copilului scade brusc, de la placuta valoare de 36 grade C la una rece de 20 grade C. alimentarea cu oxigen prin cordonul ombilical este blocata brusc.

  Circulatia copilului este activata brusc, atunci cand cordonul ombilical este taiat. Tot sangele care curgea anterior prin placenta este acum pompat de inima catre plamani. Copilul trebuie sa inceapa sa respire singur, iar asta este istovitor la inceput, fiindca alveolele din plamani vor trebui mai intai sa se umple. De aceea  plange foarte tare atunci cand se naste.

  Dar nu sunt motive de ingrijorare. Cat timp a fost in pantecul tau, copilul a avut la dispozitie 266 zile pentru a se pregati pentru acest eveniment vital. El este puternic si adaptabil si va supravietui admirabil acestui proces!

  Un copil masoara in medie 51 de cm la nastere; el cantareste aproximativ 3500 de grame, iar capul lui are diametrul de circa 35 de centimetri.

  • Modificarile organismului matern

  Urmatoarele modificari semnaleaza iminenta nasterii; acum este momentul sa-ti contactezi medicul. Atunci cand colul incepe sa se modifice, tamponul de mucus care a tinut colul inchis si l-a protejat de infectii este eliminat. Vei observa o usoara secretie sangerie. Aceasta se va putea produce cu mai mult de o saptamana inaintea inceperii travaliului.

  In general, nasterea incepe prin contractiile travaliului timpuriu. Acestea sunt foarte asemanatoare cu niste dureri mai pronuntate de la ciclu. Ele apar regulat, la inceput la fiecare 15 pana la 20 de minute, iar apoi la intervale mai scurte.

  Una din zece femei incepe travaliul cu ruperea apei, iar o parte din lichidul amniotic se scurge brusc. Contractiile timpurii incep curand dupa aceasta. Ele imping capul copilului in jos, dilatand colul pana ce ce se ajunge la dilatatia completa de 10cm.

  Multe femei simt nevoia sa se plimbe sau isi apasa bazinul in timpul contractiilor timpurii. Altele prefera sa faca o baie sau un dus, bucurandu-se de senzatia linistitoare pe care le-o da apa. Esti libera sa faci orice te face sa te simti bine si alege pozitia cea mai confortabila pentru tine. Poti solicita si calmante, daca ai nevoie.

  In prima faza a travaliului asistenta va controla, la intervale regulate, bataile inimii fatului, intensitatea contractiilor tale, colul precum si cat a coborat capul copilului.

  Prima faza a travaliului dureaza in general, intre cinci si zece ore, la primul copil si trei ore pentru urmatorii copii. Apa se rupe de obicei catre sfarsitul acestui interval. Odata ce colul a inceput sa se dilate, incepe al doilea stadiu al travaliului in decursul caruia se desfasoara dilatatia pana la 10 cm. Apoi  contractiile devin mai puternice si vei simti o irezistibila nevoie de a impinge- este perioada de expulzie a fatului.

  Urmeaza sfaturile asistentei; este important sa nu impingi prea devreme, fiindca te vei obosi prea curand si vei face lucrurile mai complicate pentru copil. Doctorul tau iti va spune cand capul copilului a coborat destul de mult, ca sa incepi sa impingi.

  Peste 90% se nasc cu capul in jos. Presiunea contractiilor impinge capul din ce in ce mai jos si el se roteste. Lucrurile se deruleaza extrem de repede acum. Dupa ce impingi inca putin, vei auzi primul planset al copilului tau. Vei fi cuprinsa de fericire, cand iti vei tine copilul in brate pentru prima data.

  • Nou-nascutul

  Imediat ce lichidul a fost indepartat din gatul copilului, vitalitatea lui va fi testata utilizand indicele Apgar. Cinci lucruri vor fi testate (respiratia, culoarea pielii, bataile inimii, musculatura si raspunsul la reflexe), masurate dupa primul, al cincilea si al zecelea minut de la nastere, iar rezultatele se vor inscrie intr-un tabel. Punctajul maxim acordat pentru fiecare test este de doua puncte.

  Un copil care acumuleaza un scor de 7 puncte dupa primul minut de la nastere, poate ajunge la noua sau zece puncte dupa zece minute. Aceasta inseamna ca s-a refacut chiar foarte bine dupa stresul suferit la nastere.

  Unele semne de la nastere mai pot fi inca vizibile. Capul poate aparea usor alungit sau sa aiba o umflatura neobisnuita, putin mai departe de centru (cunoscut sub numele de hematom). Nu trebuie sa-ti faci griji! Aceste semne vor disparea complet in cateva zile. S-ar putea ca bebelusul tau sa aiba pete rosii pe frunte sau pe partea din spate a gatului; ambele vor disparea la scurt timp de la nastere.

  • Prima saptamana dupa nastere

 Ai nevoie de aproximativ cinci sau sase zile ca sa te refaci dupa efortul depus, sa te odihnesti si sa ajungi sa-ti cunosti copilul. Desi ai toate motivele sa fii foarte bucuroasa, s-ar putea ca, brusc, sa ai o cadere: izbucnesti in lacrimi fara nici un motiv, te simti deprimata si esti foarte sensibila. Aceasta schimbare a starii sufletesti este provocata de modificarile hormonale foarte bruste de dupa nastere; curand, toate acestea vor disparea si mai tarziu, te vei amuza de asta.

  In decurs de una sau doua saptamani, uterul tau se va diminua, de la dimensiunile unui pepene, la dimensiunea lui initiala – de mica para. In acest proces, sange, secretii, bacterii si parti de tesut se vor elimina din corpul tau sub forma unei scurgeri postnatala (lohii). Pentru inceput, vor avea aspectul unei mentruatii mai consistente.

  Dupa circa trei sau patru saptamani, lohiile devin albe si nu sunt mai abundente decat o scurgere normala; acum, colul uterin s-a inchis. Daca observi aceasta si nu mai ai dureri, nu mai exista absolut nici un motiv ca sa nu reincepi raporturile sexuale.

  Primul ciclu va veni, in medie, dupa trei luni. Va veni mai devreme, daca nu alaptezi la san, ori se va prelungi cu cateva luni, daca alaptezi.

  Eliminarea apei depozitate in corpul tau cat ai fost gravida si golirea uterului, te vor face sa pierzi circa cinci kilograme in prima saptamana dupa nastere. Pielea de pe abdomenul tau isi recapata elasticitatea, iar dimensiunile uterului tau si a vaginului se vor diminua. Vei putea accelera acest proces prin exercitii postnatale cat si dandu-te jos din pat cat mai curand dupa nastere, facand plimbari, alaptand la san. Astfel, iti vei recapata curand forma anterioara.

  Vei incepe sa ai lactatie suficienta in decursul primei saptamani. Cel mai bun lucru este sa-ti pui copilul la san la scurt timp de la nastere. Intotdeauna lasa-ti copilul sa suga pana ce goleste complet sanul. Prin aceasta te vei asigura ca vei avea suficient lapte si vei preveni acumularea de lapte, care te poate predispune la infectii.

  Nouazeci la suta din laptele dintr-un san este supt in primele zece minute. Schimba sanul dupa aproximativ 15 minute pentru ca mamaloanele sa nu se inflameze. Ai grija de sanii tai pentru a prevenii infectiile dureroase.

  Intrucat laptele de la san nu este dulce, copilul va suge exact cat are nevoie. Nu adauga zahar sau miere nici in biberon. Va trebuie intotdeauna sa incepi alaptatul de la sanul din care a supt ultima oara, ca sa te asiguri ca sanul este complet golit.  Daca e posibil, hraneste-ti copilul numai de la san timp de sase luni. Apoi vei putea sa incepi sa adaugi cereale. Zilnic, va trebui, insa, sa-I dai in continuare una sau doua mese de la san, o perioada cat mai lunga(peste un an).

 

 

Luna 9