Când este indicată laparoscopia?

  În cazurile suspecte de endometrioză și infertilitate inexplicabile, laparoscopia este cel mai bun mijloc de diagnostic.  Testele cu ultrasunete și alte investigații pur și simplu nu sunt suficient de avansate pentru a detecta toate anomaliile potențiale care pot exista în interiorul corpului. Videolaparoscopia este o procedura chirurgicală care permite chirurgului vizualizarea întregului abdomen și a pelvisului printr-o incizie mică de 1cm.

  De asemenea laparoscopia poate fi folosită de primă intenție pentru verificarea permeabilității trompelor uterine,  fiind mult mai fidelă decât histerosalpingografia Laparoscopia permite atât identificarea locului de obstrucție tubară cât și aplicarea tratamentului prin efectuarea unui procedeu de dezobstrucție tubară.