De ce specialiști este nevoie pentru a trata pacienta cu endometrioză?
În jurul pacientei cu endometrioză, o boală cu multiple fețe și implicații, este nevoie de efort comun-paciente-medici și de munca unei întregi echipe de medici de specialități diferite. De la diagnostic la tratament, de la tratament medicamentos la chirurgie, de la terapii alopate la terapii complementare, această patologie stă sub semnul multidisciplinarității.
De ce specialiști este nevoie pentru a trata pacienta cu endometrioză?
În primul rând, pacienta trebuie adresată unui centru specializat în endometrioză, către un chirurg specializat în endometrioză, care să cunoască patologia, efectele bolii și complicațiile care pot apărea, să știe să coordoneze un parcurs terapeutic complex, să ofere soluții și să adreseze, la rândul său, pacienta către acei specialiști de care aceasta are nevoie.
Chiar din momentul diagnosticului, un ginecolog format în această supra-specializare are o contribuție esențială, pentru că un diagnostic corect pleacă de la o anamneză corectă și un examen ginecologic completat printr-un mijloc imagistic foarte accesibil și ieftin, ecografia transvaginală, care realizată de un ginecolog “cu ochi format” in endometrioză poate aduce date suficiente pentru a iniția calea terapeutică optimă.
Odată stabilit diagnosticul, ginecologul va ghida terapeutic pacienta către alegerea unui parcurs terapeutic optim, iar cea mai bună decizie este de a o adresa unui Centru de Excelență în diagnosticul și tratamentul endometriozei, auditat și certificat în acest sens.
Endomedicare Academy, București, România, coordonat de Prof. Dr. Elvira Brătilă este un centru certificat internațional de EuroEndoCert și European Endometriosis League la cel mai înalt nivel de expertiză în diagnosticul, tratamentul și chirurgia endometriozei, fiind centrul care a pus bazele formării comunității medicale din România în educarea, ghidarea și managementul terapeutic al pacientelor cu endometrioză.
Echipele medicale din România au beneficiat de training în centrul nostru pornind de la etapa de diagnosticare a bolii, pentru a adresa echipei multidisciplinare a centrului cazurile complexe, atunci când leziunile de endometrioză necesită excizie și în cazurile de endometrioză profund infiltrative. Este foarte important ca managementul chirurgical al pacientelor să fie realizat corect și complet încă de la prima intervenție chirurgicală, este ceea ce am numit: “one-stop-shop surgery”, eradicarea leziunilor de endometrioză într-o singură intervenție, astfel încât pacientele să nu sufere intervenții chirurgicale repetate cu risc mare de recidivă.
Chirurgul specializat în endometrioză–Prof. Dr. Elvira Brătilă – este coordonatorul echipei multidișciplinare de chirurgie a Endomedicare Academy, cunoscând această chirurgie complexă și stabilind pe timpi și pași rolul fiecărui membru al echipei. Chirurgul specializat pune în practică un act medical integrator, cunoscând în detaliu anatomia pelvisului, dar și inervația pelvisului, asigurând o chirurgie de excizie corectă și completă a leziunilor de endometrioză, dar cu mare finețe în prezervarea filetelor nervoase și structurilor care asigură sensibilitatea și reflexele normale, astfel încât chirurgia să fie fină și conservatoare și să nu invalideze pacienta post-chirurgical.
Chirurgul colorectal–Dr. Rubin Munteanu – completează echipa în cazurile chirurgicale de endometrioză profundă, într-o chirurgie de teritoriu care excede zona pelvisului, extinzându-se către intestin. Experiența chirurgului colorectal în intervenții complexe de DIE este foarte importantă, întrucât chirurgia colorectală poate însemna rezecție de rect, shaving, colostomă-complicații de care pacientele cu endometrioză se tem si ale căror riscuri sunt minimizate atunci când echipa este antrenată în cazuri complexe.
Chirurgi urologi-Dr. Mircea Onaca, Dr. Gheorghe Niță. Alăturarea chirurgilor urologi echipei are loc pentru cazurile complexe în care leziunile de endometrioză se extind către vezica urinară, intervențiile la acest nivel realizându-se optimal prin integrarea unui medic specializat în această arie de expertiză.
Medicul anestezist-Dr. Gabriela Zugravu. Provocarea anestezistului în această chirurgie este dublă: să ofere confort chirurgical echipei operatorii pe toată durata procedurii, ceea ce presupune utilizarea de substanțe hipnotice, analgezice și relaxante musculare, iar pe de altă parte, să diminueze impactul efectelor adverse ale acestor substanțe asupra pacientei.
Intervenţiile ȋn cazurile de endometrioză profundă, extinsă, au o mare complexitate, sunt laborioase și actul chirurgical necesită timp. Poate mai utilă decât estimarea duratei întregii proceduri este estimarea timpilor intermediari din cursul procedurii, astfel încât ritmul administrării substanțelor anestezice să fie concordant cu parcursul operației.
Anestezistul nostru este prezent alături de pacientele noastre pe toată durata intervenției. Prezența sa post-chirurgie este în egală măsură importanța, pentru a asigura confortul și recuperarea rapidă a pacientei după intervenția chirurgicală.
Specialist în reproducere umană asistată. Pentru că endometrioza vine de cele mai multe ori în tandem cu infertilitatea, peste 50% dintre paciente au nevoie de medici specialiști în infertilitate, pentru a lua decizii privind gestionarea bolii dar și impactului ei asupra viitorului reproductiv.
Prof. Dr. Elvira Brătilă are cunoștințele și experiența în managementul infertilității și patologiilor ginecologice care produc infertilitatea, oferind pacientelor care se confruntă cu infertilitatea un plan terapeutic conservator și ghidaj terapeutic personalizat înainte și după intervențiile de endometrioză.
Este esențial ca ginecologul specializat în endometrioză să aibă cunoștințe de infertilitate și Reproducere Umană Asistată/RUA. Uneori pacienta ar putea avea nevoie înainte chirurgiei de a consulta un medic specialist în infertilitate. Există numeroase studii care arată că prezența endometrioamelor nu influențează cu nimic rezultatele FIV, așadar, dacă operația nu este neapărat necesară, ginecologul va orienta pacienta către o procedură RUA, de tip FIV, dacă pacienta își dorește copii. Dacă leziunile endometriozice sunt extinse (cazurile de endometrioză profundă), sunt puternic simptomatice sau au riscul de a se extinde/agrava operația este necesară, iar chirurgul specializat, în acord cu specialistul în infertilitate va ghida pacienta într-un plan terapeutic în pași, pentru a atinge și obiectul chirurgical, dar și o planificare a unei sarcini, dacă acesta este un obiectiv dezirabil.
Endomedicare Academy a pornit în 2017 în această misiune terapeutică cu acest “core team”-un nucleu multidișciplinar căruia i s-au alăturat în timp medici de specialități diferite-imagistică medicală, kinetoterapie, psihoterapie, terapii alternative etc.
Suntem deschiși a descoperi ce alte fațete ne mai arată această patologie. Am înțeles că ne confruntăm cu o luptă pe toate fronturile, iar nevoile pacientelor noastre nu se opresc la un gest terapeutic bine făcut, ci este un drum anevoios cu suișuri și coborâșuri, în care am ales să le însoțim și să oferim soluții terapeutice și suport 360 de grade.
Ne-am înconjurat de oameni valoroși profesional și uman și ne întălnim întodeauna într-un schimb de opinie fertil și în consens către binele pacientelor noastre.