PROF. DR. ELVIRA BRĂTILĂ PRIMEȘTE “PREMIUL PENTRU INTRODUCEREA ȊN ROMÂNIA A CHIRURGIEI ROBOTICE ȊN DOMENIUL GINECOLOGIEI”, ȊN CADRUL GALEI PREMIILOR CAPITAL 2023

Prof. Dr. Elvira Brătilă primește “Premiul pentru introducerea ȋn România a chirurgiei robotice ȋn domeniul ginecologiei”, ȋn cadrul GALEI PREMIILOR CAPITAL 2023

Sunt foarte onorată ca și ȋn acest final de an să ȋmpărtășesc bucuria performanţei ȋmpreună cu echipa ENDOMEDICARE Academy, celebrând ȋn acest mod, un succes ȋn echipă și contribuţia noastră de zi cu zi, ȋntr-o misiune a educaţiei ȋn sănătate, creatoare de plus-valoare pentru pacientele noastre, prin servicii medicale de EXCELENȚǍ.

Ca ȋncununare a acestui efort de echipă, am primit cu bucurie această recunoaștere la GALA PREMIILOR CAPITAL de anul acesta, fiind nominalizată pentru introducerea ȋn România a chirurgie robotice ȋn domeniul ginecologiei.

Fiind ȋncă din rezidenţiat adepta chirurgiei minim invazive, mi-am propus să ȋmi orientez resursele de cunoaștere și fiecare pas profesional ȋn direcţia unui up-dating la nivelul știinţific și tehnologic pe care medicina ȋl oferă ca standard actual, unanim acceptat la nivel internaţional. Robotica oferă acest salt calitativ, concretizat ȋntr-un act medical avansat, care a necesitat familiarizare și re-instrumentalizarea chirurgilor ȋn tandemul om-tehnologie, un salt calitativ și benefic, totodată, pacientelor noastre, ȋn termenii calităţii tratamentelor oferite și recuperării rapide după intervenţiile de ȋnalt rafinament.

Niciun progres ȋn medicină nu a fost simplu de asimilat, de aceea rolul “primului care spune/susţine/realizează” a fost unul iniţiatic și reformator, care a adus ȋn centrul paradigmei rolul leader-ului și definirea misiunii-viziunii sale, ca nucleu formator al unei viziuni a grupului, sistemului, comunităţii.

Ȋntr-o profesie de vocaţie, aceea de medic, noi gândim și ne manifestăm ȋn sinergie, ȋntr-o conștiinţă a sănătăţii și stării de bine a pacientelor noastre. Misiunea noastră este un dativ-etic: “a servi mai binelui lor”.

“To serve” este, ȋn sine, un verb creator de plus-valoare, care exprimă contribuţia pe care fiecare dintre noi o putem aduce ȋn rolul profesional, comunitar și social. Acest verb a ȋnrădăcinat o cultură a serviciilor superioare, prin valorizarea acestei contribuţii individuale ȋn constructul unui ecosistem socio-profesional, o cultură organizaţională care valorizează efortul individual și integrat echipei, precum și valoarea adăugată acestei participaţii indiviuale, forţa creatoare a nucleului individual care emerge către valoarea per se a comunităţii.

Leadership-ul modern aduce în discuție, de asemenea, acest verb esenţial – to serve – ȋn contextul modelelor actuale de “servant leardership”, în adaptare, leadership care servește/deservește oamenii, leader-ul printre oameni, care se diferențiază de “leader-ul fanion” prin rolul CATALIZATOR al leader-ului, convertește și amplifică energia creatoare de valoare la nivel de grup-comunitate, conștient de principiul aristotelic: “întregul este mai mult decât suma părților sale”.

Privind această schimbare conceptuală în contextul leadership-ului în sănătate, esențialmente fundamentat pe un proces de formare și reformare a culturilor organizaționale și a managementului ȋn sănătate, care are rolul să integreze aceste procese formative, misiunea-viziunea pe care mi-am propus-o în domeniul sănătății s-a consolidat în jurul unei idei-forță creatoare de valoare: “Educația în SINE-ERGIE”-proiectul de educație într-un sine extins, o comunitate medicală bine informată și educată ȋn conștiinţa sănătății și bunăstării semenilor, care valorizează locul și contribuția fiecărui membru al societății medicale în reformarea sistemului medical din România.

Fiind “pionier” în domeniul ginecologiei, am propus și consolidat un nucleu de expertiză în endometrioză, în jurul standardelor de calitate pe care ENDOMEDICARE Academy le-a îndeplinit în cei 6 ani de la lansare, validând expertiza prin certificarea EuroEndoCert-și sunt foarte onorată să fiu fondatorul și leader-ul unei echipe consolidate, care a menţinut standardul de performanţă de-a lungul timpului, echipă care comunică deschis, colaborează și se potențează reciproc în manifestarea resursei autentice.

“Omul înaintea resursei”-leadership-a însemnat pentru mine o călătorie profesională și umană cu sensul descoperirii profesioniștilor valoroși și oamenilor autentici. Mi-am dorit să îmi inspir colegii în propria lor misiune și aspirând eu însămi către cunoaștere și EXCELENȚĂ în profesie, aceasta să devină un deziderat pentru comunitatea medicală. Aceasta a fost esența și îndemnul programului de mentorat Inspiris Mentorship Program, care a pus bazele unui culturi organizaționale deschise către inovație, auto-formare și gândire autonomă, inspirată de modelul leader-ului.

Deși cultura modernă ne propune “aleatoriul”, limita și paradoxal, eșecul, ca premisă a succesului, în medicină nu ne putem permite acest “lux”. Într-un domeniu al preciziei și al perfecțiunii, care evaluează în fiecare zi un management al riscului vital, impactul aleatoriului, al hazardului, al “cel mai puțin probabilului”, cum ar spune Nassim Taleb, este de neconceput. Medicina 4P-preventivă, predictivă, participativă și personalizată-se pregătește de noi conceptualizări care să compacteze și să dea formă unei noi realități: medicina INTEGRATIVĂ, fundamentată pe anticipație și prevenţie a bolilor, ca precursor al controlului lor.

Nici măcar știința nu poate pretinde adevărul absolut-imuabil, pentru că o parte din ceea ce este adevăr științific astăzi se va perima sub imperiul altor descoperiri sau dovezilor științifice viitoare. În acest nou orizont, leaderii vizionari sunt “înainte-văzătorii”, cei care vor anticipa viitorul, vor ridica vălul necunoașterii, vor pune lumina pe adevăruri gata să irupă și vor pregăti oamenii prezentului pentru medicina viitorului, dezvoltându-le de acum competențe și abilități, pentru a face față unui viitor imprevizibil în esență, dar în care contăm pe noi.

Contăm pe NOI, cei care ne reinventăm realitatea, îndrăznim să pășim pe poteci nebătătorite, îndrăznim să ne privim în ochi limitele și vulnerabilul, pentru a le transforma în oportunități, pe noi cei care ne resemnificăm experiențele și relațiile profesionale, descoperind, cercetând, inovând. Contăm pe noi, cei care ne păstrăm mirarea, curiozitatea și naivitatea descoperirii esenței noastre creatoare.

Prof. Dr. Elvira Brătilă
Fondator al Endomedicare Academy
Primul chirurg care a introdus în România
chirurgia robotică “Intuitive daVinci”